Suplimente pentru slăbit. Ce să alegem? Dynamic Studio 23/06/2021

Suplimente pentru slăbit. Ce să alegem?

De-a lungul vieții, multe persoane care s-au confruntat cu kilograme în plus, au ajuns să apeleze la diverse diete restrictive și la suplimente alimentare pentru slăbit care promiteau efecte fantastice, deoarece schimbarea stilului de viață, a comportamentului alimentar și renunțarea la sedentarism pare prea complicată.
Medicamentele fără prescripție medicală și suplimentele alimentare destinate scăderii ponderale sunt populare de mulți ani. Cu unele excepții, majoritatea acestor suplimente au date limitate în ceea ce privește eficacitatea și siguranța lor, iar multe dintre cele mai eficiente suplimente pentru pierderea în greutate prezintă riscuri cardiovasculare și neurologice semnificative sau au fost interzise de Food and Drug Administration (FDA).

Mai jos este o listă cu cele mai populare suplimente alimentare folosite pentru pierderea în greutate.

Chitosan (Provine din carapacea crustaceelor)

– reduce absorbția grăsimilor (din alimentație) la nivel intestinal, ajută la susținerea apetitului alimentar normal și a proceselor metabolice care contribuie la menținerea greutății corporale optime;
ineficient pentru scăderea ponderală, chitosanul blochează doar o cantitate mică de grăsime, nu suficientă pentru a vă ajuta să slăbiți mult;
– în general, este considerat a fi sigur, dar poate provoca flatulență, balonare, greață, constipație, indigestie și arsuri la stomac. Dacă sunteți alergic la crustacee, ați putea avea o reacție alergică la chitosan.

Crom (Mineral care ajută la buna funcționare a organismului)

-ajută la scăderea poftei de dulce, ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge, ajută la reducerea colesterolului seric;
ineficient pentru scăderea ponderală – vă poate ajuta să pierdeți o cantitate foarte mică de grăsime corporală;
-în general este considerat a fi sigur în cantități recomandate, care variază de la 20 la 45 micrograme pe zi pentru adulți. În cantități mai mari, cromul poate provoca diaree sau constipație, cefalee, slăbiciune, greață, vărsături, amețeli și urticarie.

Acid linoleic conjugat (CLA) (Acid gras polinesaturat)

-previne depozitarea grăsimii în organism în exces, reduce grăsimea corporală și ajută la menținerea masei musculare;
ineficient pentru scăderea ponderală, CLA poate ajuta la o scădere mică a greutății corporale și a depozitelor de grăsime din corp;
-în general este considerat a fi sigur (până la 6 g/ zi timp de 1 an) dar poate cauza dureri de stomac și indigestie, constipație sau diaree.

Extract de cafea verde (Boabe de cafea neprăjite)

-ajută la reducerea depozitelor de grăsime și acumularea grăsimilor în organism, stimulează procesul metabolic și ajută la echilibrarea nivelului de zahăr din sânge, reduce pofta de mâncare;
-extractul din boabele de cafea verde vă poate ajuta să pierdeți puțin din greutatea corporală;
– în general este considerat a fi sigur dar în anumite cazuri poate provoca cefalee.

Ceai verde și Extract din frunze de ceai verde

-reglează metabolismul, suprimă pofta de mâncare, crește viteza de ardere a grăsimilor;
-ceaiul verde și extractul din frunzele de ceai verde vă pot ajuta să pierdeți puțin din greutatea corporală;
-în general, consumul de ceai verde este considerat a fi sigur, însă extractul din frunze de ceai verde consumat sub formă de capsule/ tablete poate provoca disconfort abdominal, greață, constipație și poate să crească tensiunea arterială.

Guma de Guar (Fibră alimentară solubilă)

– reduce absorbția grăsimilor (din alimentație) la nivel intestinal ,crește senzația de sațietate, scade pofta de mâncare, scade apetitul;
ineficientă pentru scăderea ponderală
-în general este considerată a fi sigură (până la 30 g /zi timp de 6 luni, cu un aport suficient de lichide) poate provoca dureri abdominale, crampe, greață, flatulență, diaree.

Carnitina (Aminoacid produs de corpul nostru)

-ajută la controlul greutății corporale, accelerează metabolismul, ajută la arderea grăsimilor, ajută la creșterea masei musculare;
– carnitina vă poate ajuta să pierdeți puțin din greutatea corporală;
– în general este considerată a fi sigură  (până la 2 g/zi timp de 1 an sau 4 g/zi timp de 56 de zile) dar poate provoca stări de greață, crampe abdominale, diaree.

Raspunsul la întrebarea ”ce să alegem?”, este simplu: ar trebui să alegem varianta mai ”complicată”, care constă într-o alimentație echilibrată și variată și activitate fizică constantă.

*Krause’s Food and the Nutrition Care Process, 15th Edition

*https://ods.od.nih.gov/factsheets/WeightLoss-Consumer/

P