Fie că este vorba despre alergare, baschet, antrenamente în sală, plimbare, ciclism sau alte activități, încălțămintea sportivă joacă un rol extrem de important în optimizarea performanțelor, iar un lucru benefic este informarea în acest sens.
Iată câteva sfaturi pe care trebuie să le ai în vedere în alegerea unei perechi de pantofi de sport durabili, confortabili și care să te ajute în atingerea idealurilor tale sportive.
Aspectul de a-ți cunoaște anatomia tălpii reprezintă unul dintre cele mai importante criterii pe care iți sugerăm să le iei în considerare. Mărimea potrivită ilustrează unul dintre factorii care stabilesc gradul de confort în timpul purtării, prevenind riscul de accidentări și asigurând calitatea antrenamentelor. Astfel, încălțămintea aleasă, trebuie sa fie întotdeauna în conformitate cu lungimea și lățimea tălpii.
Îți recomandăm să alegi doar încălțăminte de la brand-uri și magazine de specialitate, care oferă produse de cea mai bună calitate, create pe calapoade personalizate. Odată cu investiția pe care dorești să o faci, vei primi și îndrumare în ceea ce privește alegerea perechii potrivite activității tale preferate.
Este indicat să îți cumperi încălțămintea sportivă seara sau după o sesiune de antrenament, atunci când picioarele sunt mai ‘’mari’’.
Un alt criteriu important este alegerea pantofilor în funcție de activitatea pe care dorești să o practici. Fiecare tip de încălțăminte a fost conceput pentru a servi diverselor grade de dinamică. Astfel, ghetele pentru fotbal sunt total diferite față de cele pentru alergare, iar cele pentru baschet diferă față de cele pentru cross-training.
Suprafața pe care vei utiliza încălțămintea caracterizează un alt factor important atunci când achiziționezi o pereche de pantofi sport. Diferitele tipuri de suprafețe (nisip, gazon, zgură, etc) necesită și adaptarea tipului de încălțăminte la condiții. În timp ce unele suprafețe sunt mai alunecoase și necesită pantofi cu talpă aderentă, altele împiedică tracțiunea. De altfel, pentru sporturile indoor, cum ar fi fitness-ul, vei avea nevoie de o pereche de pantofi sport de tip non-marking, care nu lasă urme pe suprafețele pe care sunt utilizate și asigură un confort ridicat.
Nu în ultimul rând, este important să știi când să înlocuiești o pereche de încălțăminte sport. Deși nu există o anumită perioadă după care ar trebui să o înlocuiești, perechea de încălțăminte se uzează datorită supunerii sale la diverse mișcări , poate să ajungă să te jeneze sau să se deterioreze vizibil. În acest caz, pare a fi timpul pentru a învesti într-o pereche nouă.
Cum fiecare sport este diferit, necesită încălțăminte potrivită. Iată câteva dintre cele mai practicate sporturi și pantofii care li se potrivesc.
Majoritatea pantofilor pentru alergare sunt făcuți în așa fel încât să ofere stabilitate și să diminueze impactul cu suprafața de contact. De obicei, aceștia au o talpă rezistentă care să se potrivească mai multor tipuri de teren.
Când vine vorba de încălțămintea pentru sală, cam orice tip de pantofi sport sunt potriviți, însă aceștia trebuie să fie lejeri, ușori și trebuie să fie potriviți tipului de exercițiu pe care îl practici cel mai des. De exemplu, dacă antrenamentele tale constă în ridicarea greutăților, este o idee bună să optezi pentru încălțămintea cu talpă plată – cu cât ești mai aproape de sol, cu atât vei ridica mai ușor greutatea.
Cel mai important aspect în alegerea unei perechi pentru antrenamentele în sala de fitness este suportul lateral, pentru ca mișcările executate sunt mult mai diferite și complexe, față de cele pe care le executăm în timpul alergării, de exemplu.
În general, pantofii pentru ciclism sunt mai duri, pentru a oferi stabilitate piciorului și pentru a preveni crampele. Sunt concepuți în așa fel încât să rămână în contact constant cu pedalele, astfel încât mișcările tale să fie cât mai eficiente.
Pentru plimbări pe munte, indiferent de anotimp, sunt recomandați bocancii. Aceștia au fost concepuți astfel încât să te protejeze de posibile accidentări și să fie confortabili. Aceștia trebuie sa fie impermeabili. În cazul în care plănuiești o drumeție scurtă, poți opta pentru o pereche de ghete până la glezne, iar pentru un traseu mai lung, ar fi bine să alegi bocanci solizi, care să protejeze piciorul.
Dorim să te susținem în a lua decizii bune în ceea ce privește performanța ta sportivă și calitatea echipamentului utilizat în cadrul antrenamentelor.
Nu uita, investiția în produse de calitate, mereu este de durată!
Încălțămintea sportivă
21/07/2021
YOU MAY ALSO LIKE
Related Posts
-
21/09/2021 Cum se fac genuflexiunile?
-
02/06/2021 Atitudinea e totul!
-
19/05/2021 Cum pot fi mai sănătos?