Testimonial Laurentiu - Dynamic Studio

Testimonial Laurențiu

Din seria #SportulEstePentruToți, azi vorbim cu Laurențiu. Experiența alături de noi l-a ajutat să se mențină în formă, dar și să facă progrese datorită exercițiilor variate și intense.

 

1.Dacă ar fi să te prezinți în câteva rânduri, ce ne-ai putea spune despre tine? 

Mă numesc Laurențiu Bancu (și Cosmin – ăsta era un secret 🙂 ), am 42 de ani, sunt Marketing Manager la Paymo. Pot să spun despre mine că sunt o fire competitivă, sunt sociabil (“sufletul petrecerilor”), glumeț, vorbesc (destul de) mult, îmi place să citesc, îmi plac filmele bune și cam tot ce înseamnă sport. Inclusiv curling 🙂

 

2.Care a fost prima ta interacțiune cu sportul?

Se spune că primul lucru pe care l-am făcut după ce m-am născut a fost să dau o tură prin cameră și apoi să beau un Gatorade. Nu știu cât adevăr e în asta fiindcă nu-mi mai amintesc nimic de atunci, însă ce îmi amintesc este că am făcut sport de când mă știu: fotbal, judo, baschet, tenis de masă, tenis de câmp și volei. De asemenea am frecventat sporadic și sala de forță de pe la 18 ani. Baschetul însă a fost și rămâne dragostea mea, am jucat mai mult de 20 ani.

 

3.Cum ai auzit de Dynamic Studio și de cât timp frecventezi sala noastră?

Dacă nu mă înșel, de prin 2017, când șeful nostru ne-a spus despre ea și ne-a oferit și un abonament ca beneficiu din partea firmei. De atunci, cu mici perioade de pauză datorate unor factori externi, frecventez constant sala. Am avut și norocul să ne mutăm recent sediul firmei în aceeași clădire, un motiv în plus să nu lipsesc de la antrenamente. 

 

4.Ce schimbări a adus în viața ta experiența alături de noi? 

În primul rând m-a ajutat să mă mențin în formă, dar și să fac progrese datorită exercițiilor variate și intense. În plus am și o relație de prietenie cu antrenorii de la sală.

 

5.Care a fost obiectivul tău inițial în materie de sport și care este obiectivul tău în prezent?

Nu pot să spun că am avut un obiectiv clar. Pur și simplu îmi place să fac sport, sunt și o fire competitivă, mă simt bine în acest mediu și înțeleg foarte bine beneficiile. În prezent obiectivul este de a-mi menține forma fizică și de a face cu precădere exerciții de forță și creștere a masei musculare. Este știut faptul că, după 40 de ani, masa musculară se deteriorează mai repede, așa că este nevoie de un efort mai mare în această direcție.

 

6.Ce te menține motivat să vii la antrenamente?

Eu fac sport de plăcere, așa că nu sunt nevoit să fac “eforturi” să mă mențin motivat. Totodată, în perioadele în care am lipsit de la sport (fie că am fost accidentat, fie că am fost plecat din țară sau din cauza pandemiei), nu m-am simțit prea bine. În concluzie, nu concep viața fără sport și mișcare.

 

7.Cât de importantă este comunitatea în sport?

Pentru mine este foarte importantă. Am preferat de când mă știu sporturile de echipă și, în plus, pot să observ cu ușurință diferența de motivație și atitudine pe care o am în momentul în care sunt într-un grup de sportivi, față de momentul în care sunt nevoit să fac sport acasă, sau să alerg ca bezmeticul de unul singur pe malul Crișului. 🙂 

 

8. Ce recomandare ai pentru cei care nu fac mișcare?

Evident că aș putea să le spun să-și miște fundul din fotoliu, însă recomandarea mea e să se întâlnească și să discute cu persoane care înainte aveau aceeași atitudine, și care acum nu mai pot să trăiască fără a face sport. Acestea sunt exemplele cele mai bune și probabil și persoanele care pot să explice cel mai bine această schimbare majoră din viața lor.

Dynamic Studio
No Comments
Add Comment
Name*
Email*
Website