sportul inseamna sanatate

Sportul înseamnă sănătate și este pentru toți!

Scris de: Dynamic Studio

Timp de citire: 3 minute

 

Obiectivul nostru principal este să îți punem corpul în mișcare, indiferent de aspectul tău fizic, vârstă, kg etc. De aceea am creat un program de antrenamente complex, care să răspundă la nevoile fiecărei tipologii de client.

E simplu: te programezi la un antrenament demonstrativ și apoi la o întâlnire cu consilierul nostru sportiv ca să te cunoaștem mai bine și să aflăm care îți sunt nevoile. Noi îți întocmim o fișă personală și pornind de la obiectivul pe care îl ai în materie de sport, istoricul sportiv, gradul de mobilitate și funcționalitate al corpului și rezultatul unor testări la care  ești supus/ă, ești încadrat/ă la un program anume.

În acest fel reușim să avem o imagine mai clară despre tine, să comunicăm mai eficient și să te ajutăm să îți atingi obiectivul.

Dacă vrei să afli mai multe detalii despre programele de antrenament, citește rândurile de mai jos.

 

Postural

Pentru că o postură deficitară duce la diferite afecțiuni, e foarte important ca atunci când iei decizia să te apuci de sport să îndeplinești condițiile minime de funcționalitate ale corpului.

Dacă ești o persoană sedentară, petreci mult timp la birou sau în picioare, suferi de dureri articulare și musculare, ai probleme cu respirația sau simți tensiune în zona spatelui, umerilor și a gâtului sau pur si simplu dorești o corectare a posturii, acesta este un program benefic pentru tine.

Folosindu-ne de diferite accesorii sportive, vom încerca să detensionăm musculatura cu probleme, să punem accentul pe exerciții care să-ți dezvolte elasticitatea și mobilitatea și abia apoi vom trece la etapa exercițiilor mai dinamice.

Vei reuși să reconectezi legăturile neuro-musculare, să ai o mobilitate mai bună și să scapi de durerile musculare și articulare. Ba mai mult corpul tău va fi pregătit pentru faza următoare a programelor noastre de antrenament și anume partea de antrenamente functionale.

 

Functional

Antrenamentele functionale au ca obiective principale slăbitul sau tonifierea. În urma testărilor, antrenorii noștri te vor încadra la unul dintre cele 4 nivele de dificultate pe care le avem. Aceste nivele sunt diferențiate de numărul de repetări, tehnica de execuție și rezistența pe care o ai.

În partea de antrenamente functionale se fac exerciții cu greutatea propriului corp care simulează mișcările de zi cu zi. Fie că dorești să slăbești sau să tonifici, e foarte important să ai baza bine formată și să execuți exercițiile corect. Odată ce evoluezi și intensitatea exercițiilor va crește și te va ajuta să obții ceea ce îți dorești.

 

Bodybuilding

Dacă ai drept obiectiv să depui masă musculară, nu ai probleme de greutate și ai corpul pregătit pentru faza aceasta you’re good to go! În cazul contrar în care ai acest obiectiv, dar nu ai corpul pregătit și nu ai trecut prin fazele menționate mai sus, respectiv: să ai o tehnică corectă de execuție a mișcărilor și să îți învingi rezistențele propriului corp, până să adaugi alte greutăți, ai puțin de lucrat.

Prin intermediul testărilor noastre, reușim să identificăm corect nivelul la care ești și să începem procesul de dezvoltare musculară. Dacă ești în situația în care nu îndeplinești condițiile de încadrare la acest program, începi prin exerciții mai ușoare  și greutăți mici ce țin de functional și pe măsură ce evoluezi, creștem și numărul de repetări și numărul de greutăți. Cu multă implicare și perseverență se poate ajunge acolo unde îți dorești!

 

Crossfit

Dacă ai o condiție fizică bună, ai trecut de toate etapele de inițiere în sport, știi să execuți corect exercițiile și vrei adrenalină și antrenamente intense, acesta este programul potrivit pentru tine.

Combinăm exerciții luate din programul de antrenament al unui halterofil, gimnast, atlet si lucrăm în sistem circuit la intensitate maximă. Cumulate, fac din programul tău de antrenamente săptămânal o adevărată provocare.

 

Dacă ți-am trezit interesul, programează-te la un antrenament demonstrativ!

Dynamic Studio
No Comments
Add Comment
Name*
Email*
Website