Beneficiile sportului pentru copii

Beneficiile sportului pentru copii

Scris de: Mirela Pârv

Timp de citire: 5 minute

 

Știm cu toții că sportul este benefic atât pentru adulți cât și pentru copii, mai știm și că sportul practicat în copilărie are efecte pe termen lung, conform Academiei Americane de Psihiatrie pentru Copii și Adolescenți,  și mai știm că sportul dezvoltă atât trupul cât și mintea.

Ce vreau să fac astăzi este doar să punctez principalele argumente pentru care mă îndemn pe mine și vă îndemn pe voi, părinți de pretutindeni, să vă duceți  în mod constant copiii la sport, să-i îndemnați să practice regulat orice sport le place, în orice sezon. În cadrul sălii noastre, avem o academie de gimnastică pentru copii cu vârste cuprinse între 4 și 8 ani, precum și diverse programe de antrenament pentru adolescenți sub supravegherea unui antrenor.

Pe lângă distracție și relaxare, sportul este și un instrument de dezvoltare a abilităților sociale. Sportul îi învață pe copiii noștri să-și creeze relații interumane de calitate, să socializeze și să se bucure de viață atât în anii de școală, cât și mai târziu, în viața de adult. Sportul te învață să fii competitiv, dar corect și onest.  Sportul te antrenează să îmbini competitivitatea cu integritatea.

 

Beneficiile sportului pentru copii:

 

1. Stil de viață sănătos

Copiii care practică un sport nu numai că ajung să aibă un stil de viață sănătos, dar înțeleg și au parte de beneficiile vieții active, atât în copilărie, cât și mai târziu. Se știe că rata de obezitate la copii este în creștere, iar practicarea unui sport este exact ceea ce le trebuie celor mici pentru a se menține în forma și a-și crea un stil de viață echilibrat.

 

2. Leadership și munca în echipă

Sporturile de echipă învață copilul despre importanța muncii în echipa. Lecția asta poate fi utilă atunci când cei mici ajung să lucreze în echipă, la școală sau în viața de adult.  De asemenea, o echipă le oferă contextul perfect pentru a se putea familiariza cu ideea de lider și a observa ce înseamnă un lider autentic, o abilitate extrem de utilă în viața de adult.

 

3. Creșterea imunității

Sportul întărește imunitatea, previne îmbolnăvirile, previne obezitatea, ajută la dezvoltarea corecta a musculaturii, întărește sistemul osos, ajuta la o postura corecta si, nu in ultimul rând, echilibrează sistemul endocrin al copilului.

 

4. Încredere in forțele proprii

Copilul activ, copilul care e învățat sa practice un sport este acela care va avea încredere in forțele proprii si permanent își va antrena stima de sine, într-un context perfect, pe terenul de joc, potrivit Academiei Americane de Pediatrie. Copiii care practica un sport au șanse minime sa devina adulți depresivi, stresați și să dezvolte comportamente deviate. Beneficiile sunt clare pe termen lung, iar adulții care au practicat un sport în copilărie sunt cei care au încredere în ei și în forțele proprii, social și fizic.

 

5. Fair Play

O altă componentă socială foarte importantă! Orice sport, tenis, fotbal, baschet, de exemplu, le va educa copiilor răbdarea și spiritul de fair play. Își vor aștepta rândul, vor învață să își asculte antrenorul, să își respecte coechipierii și adversarii, să respecte regulile jocului.

 

6. Beneficii educaționale

Copiii care practică un sport în mod regulat sunt aceia care își formează o rutină de lucru, un program organizat și bine structurat, atât pe teren, cât și în viața de zi cu zi, ce implică teme, școală, proiecte. Sportul îi influențează pe copii să ia în serios educația, iar rata abandonului școlar este forte mica în rândul copiilor care practică un sport. De asemenea, își dezvoltă abilitatea de a gândi organizat și de a fi focalizat pe soluții. Mai mult, în timpul sportului, creierul se oxigenează mai bine, astfel încât capacitatea de înțelegere și memorare va crește. Astfel, copiii care practică sport au rezultate  mai bune la școală. Copilul învață să fie responsabil și să îndeplinească diferite sarcini. Abilități extrem de utile in copilărie și pe viață.

 

7. Disciplina, Respect, Încredere

Sportul ne învață lecții pe teren și în afara lui. Sportul îi învață pe copiii ce înseamnă auto-disciplina, încrederea și respectul. Sportul formează caractere puternice, copii cu personalitate și adulți de succes.  Sportul le formează deprinderi legate de stabilirea unor obiective și cum să lucreze din greu pentru a le atinge.

 

8. Angajamente pe termen lung

Un alt efect al dezvoltării caracterului este capabilitatea copiilor de a-și onora un angajament pe termen lung, indiferent dacă joacă într-o echipă, dacă sunt într-un cor sau într-un proiect la școală. Aceasta este o trăsătură pozitivă ce le va fi utilă și mai târziu, când ajung pe piața locurilor de muncă sau într-o relație pe termen lung. Prin sport, copiii învață că ei fac parte dintr-o echipă care contează pe fiecare dintre ei în parte, la bine și la greu.

 

9. Acceptarea victoriilor, dar și a înfrângerilor

Pentru ca…așa-i în sport! Înveți de mic că exista zile bune și mai puțin bune, iar atunci când vei ajunge adult, asta te va ajuta foarte mult. Sporturile înseamnă competiție, dar și șanse egale pentru ambele părți. Sportul înseamnă ovații din partea prietenilor și a susținătorilor în zilele cu victorii, dar poate să însemne și lacrimi și zile în care scorul e altul decât cel pentru care ai luptat și la care ai sperat. Si da, înveți să accepți și că există și alții mai buni decât tine sau echipa ta. Lecții de sport, lecții de viață!

 

10. Sportul spune NU deciziilor greșite

Copiii care practică un sport au șanse mai mici să ia decizii greșite în viață, precum să consume alcool, să fumeze sau să încerce drogurile. Parte a unei echipe, copilul care practică sport învață în timp cât este de important să ai un regim de viață sănătos și echilibrat și sa iei deciziile care îți sunt benefice.

 

Dragi părinți, implicați-vă cât puteți, încurajați-i să-și găsească un sport care să le placă și sprijiniți-i să îl practice în mod regulat. Nu alegeți voi pentru ei, lăsați-i să-și spună părerea. E important să fim implicați în rutina lor sportivă, pentru a ne asigura că obțin beneficiile pe viață!

 

Mirela Pârv
No Comments
Add Comment
Name*
Email*
Website