15 mai

15 mai “is coming”!

Scris de: Dynamic Studio

Timp de citire: 3 minute

 

Probabil și tu, la fel ca noi, aștepți cu nerăbdare această “sărbătoare a libertății”. Ne gândim la această dată specială, 15 mai, de o lună de zile și probabil că așteptările sunt pe măsură. Întâlnirile cu prietenii și familia, programările la salon, planurile de antrenamente de grup în aer liber, vizita la magazinele care se vor deschide sunt deja stabilite și notate în calendar.

Cu toate că răbdare nu prea mai avem și dorința de a ne relua activitățile de zi cu zi este tot mai puternică ar fi bine să nu ne pripim. Măsurile luate în perioada stării de urgență ar trebui să ne facă serios să ne gândim la cum ne vom comporta în perioada următoare.

Da, scăpăm de această declarație scrisă și de alte restricții ce țin de vizite și ora la care trebuie să fim cu toții în casă, însă nu scăpăm de acest virus. Dacă tot am avut mai mult timp la dispoziție să reflectăm asupra a tot ceea ce contează cu adevărat în viața aceasta, acum e momentul să începem cu pași mărunți să și implementăm în modul nostru de a trăi. După data de 15 mai, totul rămâne nesigur și în mare parte necunoscut. Această etapă pe care noi o considerăm “eliberatoare” este de fapt un fel de experiment al cărui rezultat îl vom vedea după cum spun unii specialiști probabil în toamna acestui an.

Ne dorim tare mult ca lucrurile să revină la normal, însă această normalitate este destul de departe de noi. Trecem printr-o perioadă în care trebuie să ne adaptăm la noua variantă de normalitate, care face apel la responsabilitatea noastră individuală și care implică noi obiceiuri.

Pentru că niciodată nu e bine să fii într-o extremă sau în alta, recomandarea noastră ar fi să găsești un echilibru si să încerci pe cât posibil să ai grijă de tine și de cei din jurul tău. Dacă înainte  intrai în casă și uitai să te speli pe mâini sau să te descalți la intrare, acum ar trebui să nu-ți mai permiți acest lucru. Dacă aveai obiceiul să pupi, îmbrățișezi, să dai noroc cu fiecare persoană cunoscută etc. acum va trebui să fii mai reținut/ă pentru o perioadă.

După data de 15 mai, limitează în continuare întâlnirile de grup și deplasările inutile, spală-te cât mai des pe mâini, păstrează o distanță minimă între tine și ceilalți în spațiile publice și foarte important: nu lua în batjocoră oamenii care poartă mască, urmează-le exemplul.

Știm cu toții că nicio măsură în particular nu te protejează în totalitate de acest virus, însă un comportament responsabil cu siguranță o va face. După cum se speculează virusul în sine nu este fatal, însă o masă de oameni infectați poate fi fatală pentru sistemul nostru medical, care și așa nu este bine pus la punct. Acum trebuie să ne gândim la binele întregii societăți nu doar la interesul personal. Asta ne va face să trecem cu bine peste acest obstacol.

Așa că dacă simți că în această pauză ai învățat lucruri noi, ai petrecut mai mult timp cu familia ta pentru prima dată după ani de zile poate, te-ai bucurat de lucruri simple și mărunte, ai donat mai mult, ai ajutat mai mult, ai învățat să gătești, ai citit mai mult, te-ai cunoscut mai bine și ai înțeles ce e important pentru tine în viața asta doar fi recunoscător și încearcă să îți menții această stare chiar dacă vei relua treptat vechile obiceiuri.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Dynamic Studio
No Comments
Add Comment
Name*
Email*
Website